Privind agale în ochii ei realizez ca nu pot spune simplu "voi uita acea privire", gesturile ei nu sunt tocmai comune, fiind acel gen de persoana care te fascineaza din priviri, din mers, din simple cuvinte...si simplul ei caracter.
Recunosc, eu sunt comun, ea dificilă si nici acum după acei mulţi ani adunati boem în acea "căsnicie", cuvînt pe care îl aud si apare acel zambet tamp, nu am reusit sa o înţeleg, sa vad în profunzimea caracterului ei.
Cafeaua de duminica dimineaţa, apăsa în liniştea certii, apăsa în conflict, mă uit spre ea si încerc sa deschid un subiect :
- Ce zi...ploioasa ! spun eu cu o oarecare mirare comună.
- Asa e de cîteva zile, ce te miri ?! răspunse promp si înţepat, gata sa mă atace, sa mă certe .
- Asa-i... renunţ la cuvinte.
Privirile fiind mult mai greu de acolit, încerc sa o privesc intens, profund în ochi, ochi caprui, mici si uşor expresivi .
O privesc, se uita uşor spre mine, o privesc ascund si încerc sa-i schitez un sentiment de "părere de rău", dar nu se lasă induplecata, aceeaşi femeie incapatanata si intepata pe care am cunoscut-o în liceu, doar ca acum în jurul ochilor s-au strîns acele cute ale vremii.
Recunosc, eu sunt comun, ea dificilă si nici acum după acei mulţi ani adunati boem în acea "căsnicie", cuvînt pe care îl aud si apare acel zambet tamp, nu am reusit sa o înţeleg, sa vad în profunzimea caracterului ei.
Cafeaua de duminica dimineaţa, apăsa în liniştea certii, apăsa în conflict, mă uit spre ea si încerc sa deschid un subiect :
- Ce zi...ploioasa ! spun eu cu o oarecare mirare comună.
- Asa e de cîteva zile, ce te miri ?! răspunse promp si înţepat, gata sa mă atace, sa mă certe .
- Asa-i... renunţ la cuvinte.
Privirile fiind mult mai greu de acolit, încerc sa o privesc intens, profund în ochi, ochi caprui, mici si uşor expresivi .
O privesc, se uita uşor spre mine, o privesc ascund si încerc sa-i schitez un sentiment de "părere de rău", dar nu se lasă induplecata, aceeaşi femeie incapatanata si intepata pe care am cunoscut-o în liceu, doar ca acum în jurul ochilor s-au strîns acele cute ale vremii.
- Eu ies, cineva în familia asta trebuie sa facă si cumparaturile ! ma anunta facundu-ma nesimtit, intr-un mod subtil .
- Ai vrea ... poate, sa vin cu tine ? intreb incet .
- Ai de gînd sa mai stai mult tolănit în scaunul acela ? Misca-te ! îmi raspunse cu un ton de poruncă.
Oare...de ce îi sta în caracter sa domine? Sa...mă jigneasca din gesturi si sa mă ucidă din priviri, dar mă ridic, încet, încet ies din bucătărie .
- Grabeste-te...cucoana ce esti ! imi striga, asteptandu-ma nu mai mult de 5 minute.
Plecam, iau o gura de cafea si astept iartarea .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu