Vorbeam...iti vorbeam, defapt.
Gandeam, gandeam lucruri legate de tine, de faptul ca ma priveai, era clar ca nu ma ascultai si tu ma priveai, de ce nu se mai auzea nimic in jur ?
Vorbeam in continuare...stiam ca avea timp sa-ti zic multe, dar cu toate astea continuam intr-un ritm aler sa-ti zic ce gandeam, ce-mi aminteam si usor imi ridicam privirea spre tine, nu prea intelegeam de ce imi era atat de greu sa te privesc in ochi...erai un simplu om, sau poate nu ?
-As putea sa incep acum ?
-Ce ?
-Sa te ascult .
^Privea cu naivitate, in mintea ei de copil el prezenta viitorul, prezentul, trecutul si ceva mai mult.
Il vedea ca pe acel cineva care`i rasucea gandurile, care la inceput era o confuzie in viata ei si acum ...era...nici ea nu stia, habar n-avea .^
Doamne cum ma simt, de ce imi e rusine, a trecut deja o ora de cand sunt aici, de ce nu ma acomodez cu prezenta lui, ce am ?
^ Il iubesti, fraiero ! ^
Ce tampenie...de ce nu zice nimic, se holbeaza pur si simplu la mine .
-Si...ce ai mai facut ?
-Lasa-ma sa te privesc, taci .
^ Ea tacu, nu-l intelegea, uneori era asa de ciudat, se intreba daca simte ceva pentru ea sau e doar un mod de a o cuceri, baietii mai faceau asa...si ea stia prea bine asta ^
Ma intimideaza, tace...priveste si respira, atat .
-Te iubesc ...
-Te urasc .
- As vrea sa te cred, il privi sec .
- Nici nu stii...
^ Cata lipsa de perspectiva, facea asta doar ca s-o impresioneze, ea stia? Dar de ce nu punea punct, nu era sigura pe ea ^
Ce ii spun, cum ii spun, dar poate imi zice el..ce situatie !
-Hei !
-Buna !
-Ai patit ceva ?
-Nu...stii vreau sa vorbim, spuse el scurt .
^Si asa au spus "pa!"..
de ce era suparata?
si ea vroia asta.
de ce era el de vina?
si ea dorea asta...
Nu se intelegea pe ea, dar era mai bine^
Nu avem sfarsit .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu